„NOAPTEA CERCETĂTORILOR EUROPENI”, 2022
În seara zilei de 30 septembrie, faimosul Parc-muzeu al tehnicii în aer liber din campusul Râșcani al Universității Tehnice a Moldovei s-a lăsat cuprins de magia științei, alăturându-se celor peste 400 de orașe europene ale științei, dezvoltării și inovării în cadrul grandiosului eveniment de celebrare a științei și cercetării – „Noaptea Cercetătorilor Europeni”, 2022.
– Este pentru a noua oară când trăim bucuria acestui extraordinar eveniment european – „Noaptea Cercetătorilor Europeni”, care se desfășoară concomitent în sute de locații din UE, inclusiv din RM, a menționat în mesajul său inaugural rectorul UTM, prof. univ., dr. hab. Viorel BOSTAN, subliniind că aici cercetătorii au posibilitatea să vorbească despre realizările lor, despre cât de importantă este cercetarea și știința în dezvoltarea unei țări. Pentru noi este un eveniment extraordinar, pe care îl marcăm tradițional aici, în parcul UTM, și în premieră, la Bălți, în scuarul Universității de Stat „Alecu Russo”, având ocazia, împreună cu Academia de Științe a Moldovei și Asociația Obștească „InfoGroup”, să arătăm lumii ce am realizat pe parcursul ultimilor ani. Sperăm să atragem prin rezultatele noastre cât mai mulți tineri – elevi și studenți – să urmeze traseul cercetării, fiindcă o țară fără cercetare nu are viitor.
Îndemnul să urmeze o carieră în domeniul cercetării și științei pentru a contribui la bunăstarea societății și dezvoltarea durabilă a Republicii Moldova, lansat de către oaspeții de onoare ai evenimentului – ministrul Educației și Cercetării, Anatole TOPALĂ, acad. Ion TIGHINEANU – președintele AȘM, dr. Igor COJOCARU – director „InfoGrup”, și dr. Natalia GAȘIȚOI – rector USARB, a fost aplaudat de către participanții la eveniment.
Vizitatorii au avut posibilitatea să descopere cât de interesantă este viața de student și ce beneficii are activitatea de cercetare-inovare admirând lucrările etalate în cadrul amplei expoziții cu genericul „Creația deschide Universul”, în cadrul căreia studenții, masteranzii și doctoranzii UTM au prezentat cele mai originale idei și soluții inovative descoperite în cadrul proiectelor de licență, masterat și doctorat. Concludente în acest sens au fost și inovațiile prin care tinerii pasionați de robotică, mecatronică, automatică și electronică au promovat știința verde în cadrul competiției de robotică „Provocările Planetei Verzi”. Cele două manifestații au fost organizate cu suportul proiectului Scientix4, în cadrul căruia UTM este Punct Național de Contact.
În pas cu tendințele și necesitățile timpului tematica ECO a putut fi savurată în cadrul expoziția-concurs foto „Biodiversitatea din jurul tău”, dar și pe podiumul excepționalului ECO Fashion Show. Défilé-ul de modă prezentat de discipolele Facultății de Design a UTM. Tinerele designere vestimentare au încântat publicul cu ținute create în stil ECO, colecțiile prezentate având și denumiri sugestive – FLORET, DENIM, LIBERTE, PATHOS, MOTIV FLORAL și IMPLEMENTATION OF BIONIC FORMS.
Programul activităților a inclus și un șir de activități interactive – un excepțional Open Science Café, în cadrul căruia participanții au putut savura un dialog inedit la o ceașcă de cafea cu savanții. Copii de toate vârstele, adolescenți, dar și adulții au avut oportunitatea să participe activ și la desfășurarea experimentelor științifice, să-și aplice aptitudinile în cadrul atelierelor de sculptură, pictură, arhitectură, design, diverselor work-shopuri și master-classuri. Modul atractiv de a explora lumea și a promova știința a creat amintiri de neuitat pentru micii exploratori, o bună dispoziție și aprecierea publicului larg.
Nelipsită a fost și mult așteptata invitație la „Noaptea Ușilor Deschise la Planetariul și Observatorul UTM (Chișinău)” și, paralel, la „Noaptea Ușilor Deschise în laboratoarele de cercetare (Bălți)”.
Evenimentul a inclus și un concert susținut de corala „Vocile Primăverii” a Liceului Teoretic „Ion Creangă” din Chișinău, corul „Gaudeamus” al Universității de Stat „Alecu Russo” din Bălți și a culminat cu o prestație muzicală de zile mari a îndrăgitului interpret Pasha PARFENI.
Evenimentul „Noaptea Cercetătorilor Europeni” a fost organizat în cadrul proiectului „GreenSCI – Știința verde pentru o societate sănătoasă”, implementat de Universitatea Tehnică a Moldovei, Academia de Științe a Moldovei, Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți și AO „Infogrup”. În acest an, la Bălți, evenimentul a fost realizat în premieră.